ABSURDUL EXISTENTEI: Batranul si marea

batranul-si-marea

Aceasta nuvela, considerata de unii critici un scurt roman, ultima opera cu adevarat importanta a lui Ernest Hemingway, reprezinta incununarea creatiei scriitorului atat prin sensurile ei profund umane, cat si prin maretia sobra a mijloacelor de expresie.

Batranul Santiago, pescar sarac dintr-un sat de pe coasta Cubei, se pregateste sa iasa din nou in larg, la pescuit, dupa aproape trei luni de truda zadarnica.

„Singur intr-o barca pescuia batranul pe Gulf-Stream si trecusera optzeci si patru de zile fara sa-i cada vreun peste. In primele patruzeci de zile ii tinuse tovarasie un baiat. Dar cand s-a implinit sorocul acesta si peste tot n-au prins, parintii i-au spus baiatului, fara doar si poate: batranul e un saloo, adica un om ocolit de noroc si, la porunca lor, baiatul a trecut pe alta barca ce, din prima saptamana, a prins trei pesti mari.”

In cea de-a optzeci si cincea zi se prinde in undita batranului un marlin, un urias peste spada. Doua zile si doua nopti dureaza lupta indarjita dintre om si peste care trage barca dupa el in larg. In sfarsit, rapus, marlinul este prea mare ca sa poata fi ridicat la bord si Santiago il leaga de barca, lasandu-l in apa, dar, pe drumul de intoarcere, rechinii il devoreaza cu toata impotrivirea desperata a batranului, care revine la tarm epuizat si aducand cu el doar scheletul pestelui.

Aceasta povestire, aparent simpla, reprezinta in realitate o adevarata parabola a conditiei umane.

Fiind pescar, Santiago nu exercita o profesiune oarecare, ci indeplineste un destin, un dat tot atat de inevitabil ca si acela de a fi om:

„Poate ca n-ar fi trebuit sa fiu pescar ! il strafulgera un gand. Dar pentru asta am fost facut.”

batranul-pescar

Lupta cu pestele simbolizeaza batalia omului cu existenta, incordare surda (ca atunci cand batranul strange in mainile sale ranite franghia din care trage din rasputeri uriasul venit din adancuri), infruntarea pe faţa (ca la uciderea marlinului sau la lupta cu rechinii), iar rarele momente de destindere inseamna mai ales efort cotidian, bucuria, victoria si maretia infrangerii. Impulsul il constituie castigarea traiului de zi cu zi, dar lupta ajunge sa semnifice, dincolo de satisfacerea necesitatilor materiale, dorinta omului de a-si afirma propria valoare, ca justificare a existentei:

„Nu mi-am inchipuit ca esteasa mare ! Am sa-l ucid totusi – adauga el. In toata maretia si mandretea lui ! << Totusi e nedrept – gandi batranul. Dar am sa-i arat ce poate face si cate indura un om. I-am spus baiatului ca sunt un batran cum nu mai e altul – isi zise el. Acum a venit vremea sa i-o dovedesc.>>

Ca i-o dovedise de mii de ori, nu insemna nimic. Acum i-o dovedea iarasi.”

Dar bucuria afirmarii, a triumfului este repede urmata de pierderea a ceea ce a fost dobandit cu truda si suferinta: „Era prea frumos ca sa dainuie”- este gandul batranului la atacul rechinilor. Iar cand isi pune singur intrebarea:   „Si ce te-a infrant ?”, raspunsul este:  „Nimic. Am iesit prea in larg !”, pescarul aparandu-ne astfel inscris intr-un mit al indraznelii si semetiei omului, care incepe cu Icar, prabusit fiindca se apropiase prea mult de Soare.

Ca si la eroii tragediilor antice, maretia batranului consta in asumarea curajoasa a esecului, in depasirea lui prin pastrarea demnitatii umane: „Dar omul nu-i facut sa fie infrant. Un om poate fi nimicit, dar nu infrant” – sunt cuvintele-cheie care exprima sensul si mesajul cartii si al intregii creatii a lui Hemingway.

Simbolul scheletului urias cu care pescarul se intoarce acasa se opune simbolului mamutei albe din Comedia moderna a lui Galsworthy. Daca acesta din urma semnifica blazarea unei lumi superficiale, care gusta fara efort miezul fructului (adcica placerile usoare ale vietii) si ii arunca nepasatoare coaja, scheletul pestelui simbolizeaza in mod esentializat victoria morala a omului, satisfactia pe care i-o da nu castigul in sine, ci constiinta faptului ca si-a invins propriile slabiciuni, ca si-a depasit propriile limite.

batranul-si-pestele

Forta si maretia omului constau in faptul ca, pierzand o batalie, nu se lasa infrant, ci se pregateste de alta.

Demnitatea umana se imbina la Santiago cu un profund sentiment al naturii, ceea ce face din batranul pescar un om complet, conform viziunii lui Hemingway. Personajele scriitorului sunt cu adevarat infrante atuci cand isi pierd legaturile cu natura, cand duc o viata artificiala, ca aceea petrecuta in localurile pariziene de eroii din Fiesta.

Batranul pesca traieste insa intr-o stransa comuniune cu natura. Dupa cum arata si titlul, marea insasi este un personaj al cartii. Iubita de pescar, ea simbolizeaza existenta la care acesta se gandea  „ca la ceva ce daruieste sau tainuieste mari binefaceri, iar daca vreodata se arata salbateca ori rea, isi zicea ca pesemne nu poate fi altfel”.

Ca si ciobanul mioritic, batranul pescar este prieten cu stelele si vantul. Dar relatia cea mai complexa o are cu prada sa. Pestele prins in undita ii inspira duiosie si admiratie, vazand in el un adversar demn si amintind astfel atitudinea vanatorilor fata de ursul din nuvela cu acelasi nume a lui Faulkner.

Pentru a se simti mai putin izolat, batranul vorbeste singur, adresandu-i-se pestelui ca unui prieten sau unui frate, ceea ce nu indeparteaza insa necesitatea inevitabila de a-l ucide:

„- Mai peste -spuse el – imi esti drag si te stimez tare mult, dar inainte de sfarsitul ilei am sa te ucid.  […] Tare as vrea sa-i dau ceva de mancare pestelui – spuse apoi ca pentru sine. Mi-e frate. Dar vezi ca trebuie sa-l ucid si trebuie sa am puterea s-o  fac.”

In lupta singuratica cu marlinul, cu rechinii, cu propria lui slabiciune, gandul absentei baiatului ii apare batranului ca simbol al lipsei fortei tineresti. Cuvintele  „Daca ar fi baiatul aici !” insotesc ca un laitmotiv toate momentele de maxima incordare, de suferinta, de efort istovitor. Imaginea propriei tinereti ii apare lui Santiago intr-un moment hotarator, cand amintirea victoriei repurtate cu ani in urma asupra unui negru voinic cu care isi incerca puterea ii da curajul sa suporte mai departe greutatile luptei cu pestele.

Batranul si marea se incheie cu planurile de viitor pe care si le fac Santiago si baiatul. descurajarea de moment a batranului face treptat loc unui optimism exprimat prin proiecte concrete, aparent marunte, dar care, prin insusi acest fapt, dau senzatia revenirii la viata.

Ovidiu Drimba, Literatura universala

 

Anunțuri

Comenteaza

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s